Conform declarațiilor ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, hotărârea de guvern va acoperi perioada celor două săptămâni de vid legislativ din timpul pandemiei de COVID-19.
„Se pregătește o hotărâre de guvern în acest sens. Casa (n.r. CNAS) a efectuat o evaluare a acelor cazuri care, în perioada de vid legislativ, nu au fost în spital sau s-au externat la cerere și atunci când au mers la lucru nu au primit concediu medical. Reevaluarea acestora pentru a le putea da concediu medical revine medicului specialist, medicului infecționist, care va da o recomandare către medicul de familie”, a declarat Tătaru.
Potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Sănătății, în cele două săptămâni de vid legislativ, au cerut externarea peste 900 de pacienți infectați cu COVID-19, iar alte peste 3.000 de persoane diagnosticate cu noul tip de coronavirus au refuzat internarea, notează Agerpres.