Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
OMS întrerupe testele clinice ale hidroxiclorochină împreună cu combinaţia Lopinavir-Ritonavir
05 iul, 09:45
OMS întrerupe testele clinice cu hidroxiclorochină împreună cu combinaţia Lopinavir-Ritonavir pentru pacienții spitalizați cu COVID-19. Motivul, ineficiența tratamentului.
de  Adisa Codruț
Medicamente

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că întrerupe testele clinice cu hidroxiclorochină împreună cu combinaţia Lopinavir-Ritonavir pentru pacienţii COVID-19 spitalizaţi. Motivul este acela că până acum nu au arătat o reducere a mortalității în cazul pacienților cu forme grave ale bolii COVID-19, notează agerpres.ro. „Aceste rezultate preliminare arată că hidroxiclorochina şi combinaţia Lopinavir-Ritonavir reduc puţin sau deloc mortalitatea pacienţilor COVID-19 spitalizaţi, comparativ cu standardul terapeutic. Cercetătorii studiului clinic Solidarity vor întrerupe testele imediat”, precizează OMS într-un comunicat.
Studiul clinic Solidarity constă în aplicarea, pentru comparaţie, a patru scheme terapeutice utilizate până în prezent în tratarea bolnavilor de COVID-19.
OMS mai precizează că această decizie de întrerupere a testelor clinice, luată pe baza recomandării comitetului internaţional de coordonare a studiului, nu afectează alte cercetări în care medicamentele menţionate sunt folosite în cazul pacienţilor care nu sunt spitalizaţi sau în scop profilactic.

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?