OMS: trei zile consecutive cu circa 300.000 de îmbolnăviri zilnice cu COVID. Situația pe glob

Coronavirus
O statistică a OMS arată că sunt circa 30,9 milioane de oameni care s-au îmbolnăvit cu infecția COVID-19. Aproape 23 de milioane dintre aceștia s-au vindecat.

O statistică publicată luni, 21 septembrie, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), arată că îmbolnăvirile de COVID-19 pe glob au ajuns la 30,9 milioane, iar numărul deceselor se ridică la 958.703. Iar în ultimele trei zile au fost depăşite consecutiv 300.000 de cazuri zilnice, doborând recordul anterior al infecţiilor raportate într-o singură zi. Cifra deceselor se menţine stabilă de câteva săptămâni la aproximativ 5.000.

Jumătate dintre cei îmbolnăviți se află pe continentul american. În Asia sunt peste 6,1 milioane de cazuri. Pe ambele continente se raportează peste 100.000 de contagieri zilnice, deşi curba s-a stabilizat în ambele cazuri în cursul ultimei săptămâni. Situaţia este contrară în Europa, care, cu 5,1 milioane de contagieri, înregistrează 70.000 de cazuri zilnice.SUA sunt în continuare ţara cu cele mai multe cazuri, 6,7 milioane, deşi India care ocupă locul doi cu 5,4 milioane înregistrează de trei ori mai multe contagieri zilnice, care totuşi s-au stabilizat în ultimele zile la mai puţin de 100.000 într-o singură zi. Nu există schimbări nici pe lista celor 12 ţări cele mai afectate în privinţa cifrei contagierilor, pe care mai figurează Peru, Columbia, Mexic, Spania, Argentina şi Chile, potrivit Agerpres.

Trei din patru pacienţi bolnavi de COVID-19 din întreaga lume, aproape 23 de milioane au fost declaraţi vindecaţi, în timp ce aproximativ 61.000 sunt în stare gravă sau critică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel