Orientation Days, pentru „bobocii” de la UMF Iaşi

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi organizează, în perioada 27 - 29 septembrie 2019, programul de integrare pentru studenţii din primul an, sub numele de „Orientation Days”. 

Evenimentul, aflat în acest an la a treia ediţie, este organizat împreună cu societăţile studenţeşti care activează în cadrul UMF Iaşi: Societatea Studenţilor Medicinişti (SSMI), Societatea Studenţilor Stomatologi (SSSI), Societatea Studenţilor Farmacişti (SSFI), Asociaţia Studenţilor Bioingineri (ASB) şi Societatea Studenţească de Chirurgie (SSCR), potrivit unui comunicat remis presie.

Studenţii din primul an, atât cei români, cât şi cei de la liniile de predare în engleză şi franceză, vor primi informaţii despre tururile pregătite de organizatori, la info-point-ul instalat în clădirea Institutului de Anatomie (Sala Rockefeller).

„Zilele dedicate bobocilor la liniile de predare în limba română vor fi sâmbătă şi duminică, 28 şi 29 septembrie, când sunt programate tururile academice care vor fi conduse de studenţi din anii mai mari. Acestea se vor desfăşura în intervalul 9.00 - 16.00 şi vor debuta în Aula Magna „George Emil Palade”, unde bobocii vor primi broşuri şi halate personalizate cu sigla UMF Iaşi şi vor face cunoştinţă cu decanii facultăţilor şi tutorii de an. Apoi vor vizita clădirile universităţii începând cu Corpul principal şi Institutul de Anatomie, până la sediul din str. Kogălniceanu, Centrul de Limbi Moderne sau Biblioteca UMF”, se mai arată în comunicat.

Tot cu această ocazie, bobocii vor asista la o simulare a intervenției în cazul unui accident rutier. La locul evenimentului vor fi prezente echipaje de intervenţie ale UPU-SMURD, ale Poliţiei Rutiere şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi, care vor descarcera şi transporta către Unitatea de Primiri Urgenţe „victimele”. Participanţii la proiect vor fi instruiţi să intervină şi să adopte măsurile corecte de prim ajutor în cazul unui accident de circulaţie soldat cu victime.

Vineri, 27 septembrie 2019, este ziua dedicată studenţilor de la liniile de predare în limbi străine. În anul universitar 2019-2020, vor începe studiile la liniile de predare în engleză şi franceză 450 de studenţi, din 26 de ţări. După ce îşi vor primi halatul şi vor face cunoştinţă cu decanul şi tutorele de an, aceştia sunt aşteptaţi să ia parte atât la tururile academice cât şi la tururile în oraş ghidate de colegii lor mai mari, cu traseu asemănător cu al colegilor români. De la ora 14, pe Esplanada UMF, studenţii SSMI îi aşteaptă cu un program surpriză: Worldwide Meet and Greet.

Tot vineri, de la ora 10.00, studenţii francezi au parte de un „rendez-vous” cu Excelenţa Sa doamna Michele Ramis, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei în România. La UMF Iaşi studiază 716 de studenţi francezi, constituind cea mai mare comunitate de studenţi internaţionali care studiază aici.

Începând cu ora 16.00, studenţii care nu sunt ieşeni pot participa la un tur ghidat al Iaşului. 

"Orientation Days este o acţiune de informare dar şi un mod plăcut de a le ura 'Bun venit' celor aproape 2000 de 'boboci' de la toate liniile de predare, un prim pas pentru integrarea lor în marea familie a UMF Iaşi. Timp de trei zile, sub aripa 'fraţilor' mai mari, vor avea ocazia de a vizita universitatea, în cadrul tururilor academice, dar şi de a descoperi frumuseţile Iaşului - pentru cei care vin din alte localităţi. După această acţiune, îi aşteptăm cu alte surprize la ceremonia de deschidere a anului universitar, care va avea loc luni, de la ora 17.00, în Aula 'George Emil Palade'", a declarat prof. univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Programul complet, pe site-ul Orientation Day sau pe aplicaţia pentru dispozitive mobile (telefon, tabletă), disponibilă gratuit în Google Play (Android) şi App Store (Apple iOS).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel