Ostilitatea dăunează grav bolnavilor de inimă. Factorul de care puțini vorbesc

Infecțiile cardiace
Pacienții cu atac de cord care sunt sarcastici sau iritabili și-ar putea pune, prin comportamentul lor, sănătatea în pericol.

Cercetători de la Universitatea din Tennessee, Knoxville, SUA, susțin că studiul lor se numără printre cele mai mari și mai cuprinzătoare studii care examinează relația dintre ostilitate și rezultate la pacienții cu infarct. La cercetare au participat 2.321 de supraviețuitori ai infarctului, cu vârsta medie de 67 de ani, care au fost monitorizați 2 ani pentru atacuri de cord recurente și deces.

Mai mult de jumătate dintre pacienți (57%) au fost punctați ca ostili. Ostilitatea a fost un predictor independent al morții din cauza unui al doilea atac de cord după ajustarea pentru alți factori care ar putea afecta relația, inclusiv sexul, vârsta, educația, starea civilă, diabetul, hipertensiunea arterială și fumatul.

”Pacienții cardiaci pot face mult pentru a-și controla propria sănătate. Din punct de vedere fizic - renunțarea la fumat, creșterea activității fizice și consumarea unei diete echilibrate. Studiul nostru indică, de asemenea, că gestionarea comportamentelor ostile ar putea fi important”, susțin cercetătorii, potrivit unui comunicat al Societății Europene de Cardiologie.

Studiul, AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție
Sirop de tuse, contaminat. OMS, avertizare globală

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel