Pacienții cu COVID-19 pot dezvolta tiroidită subacută
26 mai 2020 / 09:17
Un studiu publicat în The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism descrie primul caz cunoscut de tiroidită subacută după infecția cu COVID-19.
de  Dana Lascu
Coronavirus, infecție

SARS-CoV-2 (COVID-19), virusul care a determinat o actuala pandemie, dă simptome respiratorii severe, dar s-a dovedit că poate implica și alte organe. 

Tiroidita subacută este o boală inflamatorie tiroidiană caracterizată prin dureri de gât și este de obicei precedată de o infecție a tractului respirator superior. Poate fi cauzată de o infecție virală sau o reacție inflamatorie post-virală și multe virusuri au fost legate de această boală. Potrivit unui nou studiu de caz publicat (link direct) în The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism și infecția cu COVID-19 o poate provoca.

„Am descris primul caz de tiroidită subacută după infecția cu SARS-CoV-2. (...) Medicii trebuie avertizați cu privire la posibilitatea acestei manifestări clinice suplimentare legate de COVID-19”, a declarat dr Francesco Latrofa, de la Spitalului Universitar din Pisa, Italia. 

Clinicienii au examinat o tânără de 18 ani care a fost infectată cu COVID-19, după ce a fost expusă de către tatăl ei. Ea și-a revenit complet din COVID-19, ieșind negativ câteva zile mai târziu, dar a început să experimenteze câteva simptome suplimentare. Tânăra avea dureri de gât și tiroidă, febră și ritm cardiac crescut. A fost trimisă înapoi la spital, unde a fost diagnosticată cu tiroidită subacută. Cu doar o lină înainte de asta, fata avea o funcționare normală a tiroidei și imagistică clară.

„Din cauza asocierii cronologice, SARS-CoV-2 poate fi considerat responsabil pentru debutul tiroiditei subacute”, a spus Latrofa.

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?