Patru persoane, la spital cu arsuri și plăgi în urma unei explozii într-un bloc de garsoniere

UPU
Patru victime ale unei explozii ce a avut loc la un bloc de garsoniere din au ajuns al spital cu arsuri și plăgi. Medicii spun că sunt în stare stabilă.

Patru victime ale unei explozii produse azi dimineaţa într-un bloc de garsoniere din municipiul Tulcea, sunt în stare stabilă, potrivit managerului Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), Dumitru Vâlcu.

"Una dintre persoane are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, iar celelalte victime prezintă plăgi superficiale. Ele au fost transportate la spital şi sunt stabile din punct de vedere hemodinamic", a precizat managerul SJA, citat de agerpres.ro.

O ambulanţă a SJA Tulcea este în continuare în apropierea locului în care a avut loc deflagraţia, pentru a interveni rapid în cazul în care situaţia o va mai impune, potrivit sursei citate.

Pompierii cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul şi verifică structura de rezistenţă a imobilului, pentru a stabili dacă acesta mai poate fi locuit.

Explozia a avut loc azi dimineaţa într-un bloc de garsoniere din municipiul Tulcea, iar 24 de apartamente şi mai multe maşini aflate în parcarea din apropiere fiind afectate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel