Pneumonie, China: prima persoană decedată din cauza virusului misterios

Infecțiile respiratorii
Primul deces cauzat de epidemina de pneumonie din China a fost înregistrat azi. 41 de pacienți au fost infectați cu virusul misterios, iar șapte sunt încă în stare critică.

Epidemia de pneumonie cu care se confruntă China a provocat primul deces, au anunţat sâmbătă autorităţile medicale chineze care supraveghează această boală cauzată de un nou virus din familia SRAS (Sindromul Respirator Acut Sever).

Dintre cei 41 de pacienţi diagnosticaţi cu acest nou tip de coronavirus în marele oraş Wuhan (11 milioane de locuitori), o persoană a decedat, două şi-au încheiat tratamentul, iar şapte sunt încă în stare critică, a precizat Comisia municipală pentru igienă şi sănătate din Wuhan (centre), unde s-a declanşat epidemia.

Autorităţile chineze informaseră anterior că 59 de persoane sunt afectate de această epidemie, arată surse citate de agerpres.ro.

Boala a apărut la sfârşitul lui decembrie la Wuhan, suscitând temerile unei reapariţii a SRAS, care a provocat moartea a 349 de persoane în China continentală şi 299 la Hong Kong în perioada 2002-2003. Tulpina este un coronavirus, dintr-o familie cu un spectru larg de viruşi.

Pacienţii sunt în principal furnizori ai unor firme care aprovizionează o piaţă de peşte din Wuhan, care a fost închisă la 1 ianuarie în urma epidemiei.

Autorităţile din Hong Kong, regiunea semiautonomă afectată grav de SRAS în 2002-2003, a luat măsuri de precauţie precum dezinfectarea trenurilor şi avioanelor şi au introdus controale în rândul pasagerilor.

La Hong Kong, 48 de persoane au fost spitalizate în ultimele zile după întoarcerea lor din Wuhan, potrivit autorităţilor locale. Pacienţii prezentau simptome de gripă, însă nu a putut fi confirmată intrarea lor în contact cu misteriosul virus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel