Premieră medicală la Cluj: dispozitiv care repară valva mitrală a inimii, implantat unei femei de 87 de ani

Premieră medicală la Cluj  FOTO: Spitalul ARES
Viața unei paciente în vârstă de 87 de ani s-a schimbat radical în bine, în urma unei intervenții minim-invazive a medicilor dintr-un spital din Cluj-Napoca.

Unei femeii de 87 de ani i-a fost implantat un dispozitiv care repară valva mitrală a inimii, în urma unei intervenții minim-invazive, la Spitalul ARES din Cluj-Napoca. Operația este o premieră medicală pentru Cluj întrucât astfel de intervenții s-au făcut numai la București. Este însă prima dată în România când unui pacient care avea implantată deja o valvă aortică prin procedura TAVI, i-a fost implantat și un dispozitiv Mitraclip, se arată într-un comunicat.

Femeia suferea de diabet insulinodependent, hipertensiune arterială și pulmonară, insuficiență aortică de gradul I, precum și insuficiențe mitrală și triscuspidienă de gradul IV. Practic, trei din cele patru valve ale inimii ei erau sever afectate. Din acest motiv, calitatea vieții sale era extrem de proastă: obosea la cel mai mic efort, avea dureri în piept și dificultăți de respirație și făcea edem pulmonar.

Din echipa medicală care a luat parte la intervenție a făcut parte: dr. Vlasis Ninios (coordonatorul echipei), dr. Iulian Călin și dr. Daniela Anghelina. ”Intervenția s-a desfășurat foarte bine și ne bucurăm că am putut corecta regurgitarea mitrală care afecta serios viața aceste paciente. Din păcate, afecțiunile asociate o aduseseră la limita resurselor fizice. În absența unei astfel de intervenții calitatea vieții sale ar fi fost foarte slabă. Există o limită la ce poți obține cu medicamente, pentru că, până la urmă este o problemă mecanică: valva mitrală nu funcționează corect, sângele curge, poate ajunge înapoi la plămâni, nu poți să respiri, ajungi la edem pulmonar. Folosim aceste terapii percutane din ce în ce mai mult pentru acești pacienți care nu mai pot fi tratați altfel și ne bucurăm că o putem face acum și la Cluj”, a declarat dr. Vlasis Ninios, medic primar cardiolg.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel