Problema de SĂNĂTATE de care suferă JUMĂTATE planeta. Ce recomandă medicii

Baia fierbinte ar putea influența calitatea somnului    FOTO: pexels.com
Un studiu a analizat care a fost cea mai întâlnită problemă de sănătate în 2020.

Cea mai frecventă căutare pe Google în 2020, conform unei analize făcute de o agenție, a fost legată de insomnii și probleme de somn. Studiile științifice arată că aproximativ 20% din populația globului nu doarme cât ar trebui și aproape 50% se confruntă cu insomnii. Mulți oamenii se trezesc în timpul somnii, fie adorm la loc și iar se trezesc, fie nu mai reușesc să adoarmă.

Medicul pneumolog Oana Deleanu, specializat în somnologie, îi sfătuiește pe cei ce nu mai reușesc să adoarmă să se ridice din pat. ”Dacă ne trezim în mijlocul nopții, cel mai important lucru este să ne ridicăm din pat, să ne găsim ceva de făcut, cât mai simplu - nu ne apucăm să facem treaba de la serviciu sau să lucrăm la calculator! Nici să numărăm oile, cum se zice, nici să stăm în pat așteptând să adormim la loc, urmărind ceasul și cum minutele trec (nu sunt soluții - n.r.). Este important să ne ridicăm, să ne găsim o ocupație și să așteptăm să vină somnul. Să încercăm să nu ne gândim la problemele care ne frământă, să nu ne rumegăm gândurile negre”, spune doctorul, pentru digi24.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Sirop de tuse, contaminat. OMS, avertizare globală
alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel