Modelul suedez în gestionarea pandemiei, rezultate paradoxale: Prof dr Dorel Sandesc explică

EXCLUSIV
Prof. dr. Dorel Sandesc, vice-președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, a fost prezent la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, unde a discutat despre problemele și provocările din pandemia COVID-19.

Unul dintre  subiectele dezbătute în cadrul emisiunii Academia de Sănătate la care invitat a fost prof. dr. Dorel Sandesc a fost comparația cu modelul suedez, care s-a dovedit a fi cel mai eficient în combaterea pandemiei. „Comparația între modelele de țară – modelul suedez, versus restul lumii, cu rezultatele prezentului cu adevărat paradoxale, după părerea mea. Rezultatele prezentului spun, pentru că dacă astăzi vedem acest tablou, nu știm care va fi evoluția în viitor și nu ne putem permite niște verdicte -după cum a devenit evident - în aproape niciun aspect legat de această patologie. Ele sunt paradoxale pentru că restul lumii a început prin niște măsuri de limitare a activității, de lockdown, de amploare mai mare sau mai mică, în timp ce Suedia nu a făcut-o. În faza următoare stării de urgență, a lockdown-ului, toate celelalte țări nu au făcut decât să treacă la măsurile pe care Suedia le-a luat de la început. Toate țările nu au trecut de la lockdown la niciun fel de măsură, la o activitate obișnuită, ca înainte de epidemie. Și totuși, iată, avem diferențe uriașe de evoluție epidemiologică cu acest număr în creștere, cu acest veritabil val 2 în majoritatea țărilor, iar exemplul extrem este Israelul”, a spus el.

Vice-președintele SRATI a mai arătat că respectarea măsurilor cu strictețe a fost, de fapt, secretul care a asigurat succesul pentru managementul pandemiei în Suedia. „E adevărat, există diferențe de mentalitate și de atitudine legate de zonele geografice și nordicii aplică mult mai corect niște măsuri, este clar că, de fapt, putem trage două concluzii; prima că aceste măsuri sunt eficiente - și vedem în modelul suedez. Apoi, le confirmăm eficiența prin faptul că, ele nu sunt respectate în restul țărilor, și asta duce la creșterea numărului de pacienți. 
Dar de ce nu sunt respectate? există doar această diferență de mentalitate? E singura explicație și e suficientă? diferența e mult prea mare, totuși, cred că una din explicații constă în faptul că în Suedia, aceste măsuri, fiind luate de la început, atunci când stresul reprezentat de acea epidemie era major peste tot în lume, oamenii le-au respectat ,de la început, într-o măsură foarte mare sub imperiul acestui stres și sub amenințarea alternativei unei închiderii a societăți așa cum se petrecea în jur. Pe când în restul lumii, după perioada de lockdown „eliberarea” societății  adus la niște manifestări car en-au mai ținut cont de aceste recomandări, chiar dacă ele erau anunțate insistent, la fel de insistent ca și de autoritățile suedeze. A fost o reacție psihică aproape generalizată și am văzut exemple în atâtea țări în care regulile nu erau respectate. Și probabil că din această cauză. Rămâne evident – după mine – aceasta este concluzia mea de etapă că lockdown ul nu poate fi o soluție în fața unei boli care are clar tendința de a deveni o boală de durată mult mai lungă decât ne așteptam și nici influențată de variațiile de temperatură și trebuie făcut totul ca aceste măsuri să se respecte”, a spus el.

Găsiți detalii în materialul video atașat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel