Protest spontan la SCJU Craiova, față de neacordarea voucherelor de vacanță: unde s-au dus banii

SCJU Craiova
Neacordarea voucherelor de vacanță i-a scos pe angajații SCJU Craiova în stradă. Ei au organizat un protest spontan în această dimineață.

Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova au protestat azi dimineaţă în faţa sediului unităţii medicale. Ei sunt nemulțumiți din cazua neacordării voucherelor de vacanţă.

Directorul SCJU Craiova, Eugen Georgescu, a declarat că unitatea medicală nu a avut fonduri până în acest moment pentru vouchere de vacanţă, întrucât a decis să rezolve o serie de probleme care tergiversau de ani de zile şi care afectau viaţa pacienţilor, una dintre acestea fiind cea a computerelor tomograf, care erau tot timpul defecte şi pentru care conducerea instituţiei a găsit soluţii.

"Se pare că este un protest spontan. Încă nu a venit nimeni să-şi exprime nemulţumirea, dar bănuiesc că angajaţii sunt nemulţumiţi de faptul că nu s-au acordat voucherele de vacanţă, din cauza cheltuielilor neprevăzute care au apărut pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale pentru pacienţi.

Erau probleme nerezolvate de ani de zile, despre care am vorbit la bilanţul pe care l-am prezentat de la preluarea mandatului şi echipa managerială a decis să pună capăt situaţiei 'că merge şi aşa'. Ştim că una dintre acestea era cea a tomografelor, care aproape tot timpul erau nefuncţionale. În afară de această problemă, au fost făcute multe alte achiziţii, toate în folosul pacienţilor", a precizat Eugen Georgescu, citat de agerpres.ro.

El a adăugat că SCJU Craiova are nevoie de 3,7 milioane de lei pentru acordarea voucherelor de vacanţă, subliniind însă că nu poate prezenta un termen până la care va fi soluţionată această problemă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel