Pudră copii. Johnson & Johnson, acuzat că știa de substanța cancerigenă

Cele două produse ale Johnson & Johnson acuzate că au provocat cancer. Foto: johnsonbecker.com
Scandal la nivel internațional: gigantul Johnson & Johnson ar fi știut de zeci de ani că există azbest în pudra pentru copii comercializată de companie, relatează Reuters. Azbestul este o substanță cancerigenă, iar gigantul farmaceutic se confruntă acum cu aproape 12.000 de plângeri. 

Gigantul Johnson & Johnson este acuzat că știa de de câteva decenii că în pudra pentru copii pe care o produce există azbest, care este o substanța cancerigenă. Azbestul poate produce de asemenea și alte boli. Totul a fost publicat într-o anchetă Reuters. 

Conducerea companiei știa de zeci de ani că există contaminare

Johnson & Johnson știa despre prezența azbestului cancerigen în pudra pentru copii de zeci de ani, titrează, printre alții, Reuters, The Mirror, BBC, ABC și The Sun. Acestea sunt doat câteva dintre entitățile media care au dat publicității, ieri, informații dintr-un proces în care compania este obligată dă plătească 3,5 miliarde de lire sterline pentru 22 de femei care cred că pudra de talc pentru copii a firmei le-a produs cancer.

Agenția Internațională de Cercetare pentru Cancer a Organizației Mondiale a Sănătății clasifică talcul care conține azbest ca fiind „cancerigen pentru oameni". De altfel, OMS și toate celelalte organizații internaționale de sănătate publică spun că nu există „nivel sigur de expunere" la azbest. În timp ce majoritatea oamenilor expuși nu dezvoltă niciodată cancer, pentru unii, chiar și cantități mici de azbest sunt suficiente pentru a declanșa boala, ani mai târziu. Cât de mică este această cantitate periculoasă nu se știe.

Johnson & Johnson „știa despre azbestul din pudra pentru copii de zeci de ani"", titrează The Mirror, citând o uriașă investigație a Reuters. Compania a fost obligată să predea mii de pagini de documente care dezvăluie că societatea știa de prezența azbestului în produsul său.

Eforturile Johnson & Johnson de a-și proteja franciza iconică „Baby Powder", prin modificarea datelor și rapoartelor, au fost conduse de medici și oameni de știință, care sunt acuzați acum că ar fi „acoperit" contaminarea. După ce s-a apărat cu succes într-un proces pe tema azbestului în pudra de bebeluși, din 1999, acum J&J a fost obligată să predea mii de pagini de memorii, documente interne ale companiei, rapoarte și alte documente confidențiale care dovedesc că se știa âncă din 1957 de contaminarea talcului care provenea de la o mină din Vermont, care a fost folosită ca principală sursă până la închiderea ei în 1990.

Compania nu recunoște

„Avocații reclamanților, pentru câștiguri financiare personale, distorsionează documente istorice și creează în mod intenționat confuzie în sala de judecată și în mass-media", a scris Ernie Knewitz, vicepreședinte al J & J pentru relațiile cu mass-media, într-un răspuns prin e-mail dat la întrebările jurnaliștilor de la Reuters. „Aceasta este o încercare calculată pentru a distrage atenția de la faptul că mii de teste independente dovedesc că talcul nostru nu conține azbest sau nu provoacă cancer. Orice sugestie că Johnson & Johnson știe sau ascunde informații despre siguranța talcului este falsă".

Însă, cu toate acestea, documentele interne ale companieii, puse la dispoziția judecătorilor, dar și a avocaților care reprezintă 11.700 de reclamanți care susțin că talcul companiei le-a provocat cancer - inclusiv mii de femei cu cancer ovarian, arată altceva.

O examinare a mai multor documente, precum și a depozițiilor și a mărturiilor arată că, cel puțin din 1971 până la începutul anilor 2000, talcul brut și pulberile finite ale companiei conțineau cantități mici de azbest, relevat la teste, notează publicațiile citate.

Investigația Reuters arată nu numai că unii directori ai companiei, directori de mină, oameni de știință, medici și avocați de la Johnson & Johnson erau conștienți de această problemă, ba chiar ar fi și orchestrat modul în care contaminarea să nu ajungă la urechile autorităților de reglementare sau a publicului.

Peste 3,5 miliarde de lire sterline despăgubiri

În luna iulie, J & J a primit ordin să plătească peste 3,5 miliarde de lire sterline pentru 22 de femei care pretind că talcul firmei le-a produs cancer. Mulți reclamanți susțin că au fost suficiente cantitățile de pulbere contaminată inhalată atunci când se dădeau cu pudră ca să le provoace boala.

Dovezile despre ceea ce știa J&J știa au apărut după ce reclamanții care bănuiau că talcul le-a cauzat cancer au angajat avocați cu experiență în litigii de muncă legate de expunerea la azbest. Unii avocați știau din acele cazuri anterioare că producătorii de talc au testat pozitiv prezența azbestului și au început să ceară documentația de testare a J & J.

Ceea ce J&J a produs ca răspuns la aceste solicitări a permis avocaților reclamanților să își perfecționeze argumentația: Vinovatul nu era neapărat talc-ul în sine, ci azbestul din talc.

Documente importante, distruse

Talc, cea mai moale rocă din lume, este un mineral strâns legat de azbest, iar cele două substanțe pot apărea în imediata apropiere în pământ. Reclamanții susțin că cele două roci se pot amesteca în procesul minier, făcând imposibilă îndepărtarea substanței cancerigene.

Documentele minei Hammondsville din Vermont, de unde s-a extras masiv talc pentru pudra de copii, conform unei note interne a J&J din 1993, „au fost distruse de personalul de gestionare a minei chiar înainte de cesionarea ei" de către companie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel