Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
REZIDENȚIAT 2019. Componența Comisiei care va coordona EXAMENUL național
08 oct, 16:44
Ministerul Educației Naționale a pus în dezbatere publică Ordinul prin care se aprobă componența Comisiei comună centrală a concursului de REZIDENȚIAT 2019 pe post și pe loc la medicină, medicină dentară și farmacie din 8 decembrie. Iată cine face parte din ea:
de  Dana Lascu
Medici rezidenți

Din componența Comisiei comună centrală a concursului de REZIDENȚIAT 2019 pe post și pe loc la medicină, medicină dentară și farmacie din 8 decembrie vor face parte:

Președinte: Conf.dr. Corina Silvia Pop, UMF Carol Davila (care a coondus comisia și în 2017 și în 2018)

Vicepreședinte: Gabriela Angheloiu, director general Centrul de Resurse Umane în Sănătate din Ministerul Sănătății

Membri în comisia de REZIDENȚIAT 2019 vor fi:

- Academician prof dr Ioanel Sinescu, rector UMF Carol Davila București; 

- Prof dr Alexandru Irimie, rector UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca;

- Prof dr Ion Rogoveanu, rector UMF Craiova;

- Prof dr Viorel Scripcariu, rector UMF Gr T Popa din Iași;

- Prof dr Leonard Azamfirei, rector UMF Târgu Mureș;

- Prof dr Marius Raica, rector UMF Victor Babeș Timișoara;

- Silviu Mirel Pițuru, reprezentant Ministerul Educației Naționale;

- Voinea Victoria, director general Ministerul Sănătății;

- Carmen Moise, Ministerul Sănătății;

- jr Dănuț Bădilă, Ministerul Sănătății;

- Marilena Chivu, Ministerul Sănătății.

Conform Ordinului, președinții comisiilor locale de concurs sunt desemnați prin decizia rectorului universității de medicină și farmacie din centrul universitar în care se desfășoară concursul REZIDENȚIAT 2019. Președinții comisiilor locale vor desemna, la rândul lor, un număr de 4-6 membri ai comisiilor locale de concurs, incluzând între ei și un reprezentant al direcției de sănătate publică din centrul universitar unde se desfășoară concursul. Nominalizarea membrilor va trebui să țină cont de eventualele incompatibilități.

Și acest poriect de Ordin este deja semnat de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Ştiri Recomandate

Comentarii