Rezistența la antibiotice. Cum vor cercetătorii să o combată
04 iul, 12:26
O tehnică care face bacteriile să strălucească ar ajuta la combaterea rezistenței la antibiotice.
de  Florina Pop
Medicamentele

Cercetători de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, au creat o metodă prin care speră să combată rezistența la antibiotice: să facă bacteriile să strălucească. Deși studiul e încă la început, autorii speră ca dispozitivele miniaturizate pe care le folosesc pentru această cercetare să ajungă, pe viitor, în clinici și să reducă numărul de antibiotice prescrise pacienților.

Prin metoda lor, cercetătorii vor să vadă dacă calitățile fluorescente ale antibioticelor sunt preluate de bacterii. Și dacă da, bacteriile strălucesc mai bine sub microscop și arată astfel că antibioticul a ajuns în membrana celulei și ar putea fi eficient. Noua tehnică folosește un microscop special și un dispozitiv miniaturizat în care este injectat un eșantion de bacterie, împreună cu antibioticul. Până în prezent, echipa a folosit antibioticul ofloxacin, care strălucește fluorescent sub lumina ultravioletă, potrivit unui comunicat al universității amintite.

Mai multe despre inedita metodă puteți citi în studiu, AICI.

 

 

 

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?