Sedii secundare pentru Ambulanță în Olt. La cât se ridică investiția

Ambulanță
Consiliul Judeţean Olt finanţează construirea unor sedii secundare pentru Ambulanţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă în zona de nord a judeţului.

Ambulanță, Olt. Consiliul Judeţean Olt alocă 7,5 milioane de lei pentru construirea unor sedii secundare pentru Ambulanţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă în zona de nord a judeţului Olt, la Dobroteasa, potrivit unui proiect aprobat joi de consilierii judeţeni.

Potrivit preşedintelui CJ Olt, Marius Oprescu, realizarea unor substaţii/sedii secundare pentru ISU şi Ambulanţă la Dobroteasa va reduce timpul de intervenţie al echipajelor acestor instituţii.

"Este vorba despre două sedii secundare, unul pentru pompieri şi unul pentru Ambulanţa judeţului Olt. (...) În momentul de faţă nordul judeţului nu este acoperit, o parte din localităţile din nord sunt deservite de către Dragăşani, o parte de Slatina şi o alta parte de Scorniceşti. Credem că prin înfiinţarea unui punct pentru ambele instituţii, se reduce foarte mult timpul de intervenţie pentru toată zona de nord", a spus Oprescu, potrivit Agerpres.

Sediile secundare pentru ISU şi Ambulanţă, de la Dobroteasa, vor fi ridicate pe un teren pus la dispoziţie de această comună. CJ Olt investeşte în prezent şi în sediul secundar pentru Ambulanţă în municipiul Caracal, obiectivul urmând a fi dat în folosinţă anul viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel