Sindicatul Promedica: Sistemul medical are nevoie de o LEGE a  MALPRAXISULUI clară, coerentă, completă
20 noi 2020 / 11:00
Sindicatul Promedica susține că sistemul medical din România este lipsit de claritate și forme de protecție pentru cadrele medicale. În acest context, sindicatul consideră absolut necesară o lege a malpraxisului care să cuprindă toate situațiile ce pot apărea. 
de  Angela Sabău
Medic  Foto: Pixabay

Sindicatul Promedica consudră că este absolut necesară o lege a malpraxisului. „Noi, reprezentanții sindicatului Promedica și USMR-Alianța Medicilor și Federația Hipocrat considerăm că nu suspendarea prevederilor aplicabile malpraxisului și „imunitatea” pe întreaga perioadă a pandemiei COVID-19 pentru toți profesioniștii din sănătate este soluția, ci formularea unei legi a malpraxisului”, se arată în comunicatul remis presei. 

Cazurile de malpraxis sunt tot mai frecvent întâlnite, iar sute de medicii sunt trimiși, anual, în fața judecătorilor, pentru malpraxis, se mai arată în document. „În 30 de ani, în România, ceea ce s-a reușit să fie distrus aproape în totalitate, în sistemul de sănătate, este relația dintre medic și pacient. Cărămida cea mai importantă în reclădirea acestei relații este definirea foarte exactă a malpraxisului medical, în interesul tuturor actorilor implicați. Tema aceasta arde atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Un malpraxis definit insuficient creează premisele unei medicine defensive, mai ales în contextul actual, un tip de medicină care nu este în interesul pacientului, ci face medicul să se abțină de la a mai face manevre, care ar putea să îl pună în pericol, dar care sunt în defavoarea pacientului.

Nu solicitarea „imunității” în fața malpraxisului este soluția în acest context dificil, ci schimbarea atitudinii (vezi cazul Piatra Neamț), scoaterea de sub preș a problemelor cu care ne confruntăm zi de zi, din cauza haosului administrativ și legislativ, probleme care afectează în egală măsură medicii și pacienții”, se mai arată în comunicat.  
De asemenea, sindicaliștii mai arată că e nevoie de o aranție a despăgubirii pentru pacienți, în cazul unor prejudicii petrecute în timpul actului medical.
„Noi reprezentanții Sindicatului Promedica, USMR-Alianța Medicilor și Federația Hipocrat  solicităm autorităților constituirea unor grupuri de lucru pentru legea malpraxisului. 
Legea malpraxisului trebuie să le ofere pacienților o garanţie că sunt despăgubiţi pentru eventuale prejudicii petrecute în timpul actului medical, dar în același timp să le asigure medicilor posibilitatea încheierii unor poliţe care să acopere aceste sume”, mai arată sindicaliștii.

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?