Sorina Pintea, despre protestele anunțate în sănătate: Putem negocia orice, dar în limitele legii

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea  FOTO: DC Media Group
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat marți, referindu-se la discuțiile purtate cu sindicaliștii din sănătate care au anunțat proteste, că există un blocaj, din cauza numărului de zile de concediu suplimentare pe care aceștia îl cer. Cât privește indicatorii de performanță, ministrul a spus că e doar o idee  și că oricum orice fel de modificare s-ar vrea, ar fi pusă în dezbatere publică. 

„Am citit și eu și am fost foarte surprinsă (de afirmațiile sindicaliștilor - n.r.), dar cred că protestele acestea au un singur motiv: negocierea contractului colectiv de muncă, nu neapărat indicatorii de performanță sau metodologii de concurs, pentru că aceste lucruri le-am discutat la fiecare întâlnire. Au fost cerute chiar de ei. (...) Am văzut că se făcea referire la indicatorii de performanță care nu au apărut nicăieri. Doar am discutat, am spus că va fi o dezbatere publică, nu am spus că vom impune niște lucruri. Referitor la contractul colectiv de muncă, există un blocaj din cauza numărului de zile de concediu suplimentar pe care sindicatele le-au solicitat. Noi am spus că putem negocia orice, dar în limitele legii", a precizat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, citată de Agerpres.

„Vom negocia, lucrurile se vor aplana”

Ministrul Sănătății a dat asigurări că, din punctul ei de vedere, negocierile vor continua, dar că orice fel de înțelegeri se vor face doar dacă „respectată legea".

„Până la urmă, fiecare are dreptul să facă și proteste, are dreptul la opinie, dar pentru mine a fost o surpriză declarația sindicatelor. (...) Eu am convingerea că, după ce vom negocia, lucrurile se vor aplana. Până la urmă avem nevoie de acest contract colectiv de muncă dar în limitele legii. Sunt convinsă că vom ajunge la o înțelegere", a arătat Sorina Pintea, care a participat astăzi la conferința „Managementul multidisciplinar al infarctului cerebral. Impact economic și social", eveniment organizat de Societatea de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională.

Sindicaliștii din Sănătate au anunțat ieri, printr-un comunicat de presă, că au decis demararea unui program de proteste. Potrivit documentului, în forma în care a fost „prezentată public”, evaluarea în funcție de performanță a medicilor „riscă să fie instrument de reducere a salariilor".

Ce vor sindicaliștii

„Federația „Solidaritatea Sanitară” nu acceptă să se discute despre introducerea evaluării în funcție de performanță până nu sunt implementate solicitările noastre privind garantarea obiectivității evaluării și nu sunt respectate toate condițiile prezentate în anexă. (...) Utilizarea inechității ca argument pentru introducerea evaluării performanței trebuie să vină la pachet cu soluții la inechitățile create de legea salarizării, respectiv de modalitatea de aplicare a legii salarizării, acestea depășind ca importanță, din perspectiva impactului negativ asupra salariaților, problemele create de absența unei evaluări în funcție de performanță. Marea majoritate a propunerilor de reformă sunt făcute în dauna salariaților sau fără a se ține cont de interesele/ posibilitățile lor", au susținut sindicaliștii, într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel