Sorina Pintea, invitație pentru donarea de celule stem hematopoietice

Sorina Pintea, ministrul Sănătății
Românii sunt invitați să doneze celule stem hematopietice. Mesajul vine din partea ministrului Sănătății, Sorina Pintea, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, îi invită pe români să doneze celule stem hematopoietice. Mesajul a fost transmis de Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, potrivit agerpres.ro.

„Am văzut pacienţi care au reuşit să învingă atacul unor boli necruţătoare datorită transplantului realizat cu celule stem donate de persoane neînrudite. În lumea medicală li se spune supravieţuitori, deşi poate termenul potrivit este renăscuţi. Avem această şansă de a fi cei care pot contribui la renaşterea unui semen aflat într-o situaţie limită şi puţine lucruri pot fi mai valoroase. Invit pe toţi cei care doresc să fie parte din binele comun, cei cărora le pasă, să facă acest pas. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât şansele unor donatori compatibili sunt mai mari", a scris Sorina Pintea de Facebook.

Ea aminteşte că, în România, Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice este sărbătorită printr-o serie de evenimente de informare şi de promovare a donării de celule stem hematopoietice, în cadrul campaniei "Donează o şansă la viaţă!", derulată în Parcul Unirii din Bucureşti vineri şi sâmbătă.

Cu această ocazie, sâmbătă seară, începând cu ora 21,00, fântânile de pe bulevardul Unirii din Capitală vor oferi un spectacol în culorile albastru-alb-roşu, culori specifice registrului internaţional (AMDM) din care şi RNDVCSH face parte.

Proiecţia de lumină şi culoare cu simbolul Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice şi mesajele "Thank You! Donor", "Donează o şansă la viaţă!", "Înscrie-te în Registrul donatorilor de celule stem hematopoietice!", "Campania susţinută de Ministerul Sănătăţii!" vor fi integrate într-un spectacol muzical, pe muzica lui George Enescu (Rapsodia Română).

Campania "Donează o şansă la viaţă!" este susţinută de Ministerul Sănătăţii în cadrul programului naţional de sănătate "Transplantul medular de celule stem hematopoietice periferice şi centrale".

Mai multe detalii despre donarea de celule stem hematopoietice pot fi găsite pe site-urile registrului: www.registru-celule-stem.ro şi www.rndvcsh.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel