Sorina Pintea: mult-așteptatul compartiment de urgență din Borșa va fi posibil din anul 2020

Sorina Pintea, ministrul Sănătății
Spitalul din Borșa va avea un compartiment de urgență, de anul viitor. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, prezentă în Maramureș.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a fost prezentă în Maramureș, unde a participat la o întâlnire cu auoritățile județene. Evenimentul a avut loc la Borșa, în contextul unor finanțări în domenul turismului.

Sorina Pintea a afirmat că și în domeniul sănătății se vor face investiții la Borșa, urmând a se deschide un compartment de urgență care va funcționa în cadrul spitalului local începând de anul viitor.

”Am venit la Borșa pentru a susține această investiție și pentru a arăta că suntem alături de borșeni și consider că un asemenea proiect necesită și o investiție în sănătate, în special în medicina de urgență.

Orașul Borșa a beneficiat de 1 milion de euro până acum în sistemul sanitar și nu ne vom opri. Și vin cu o altă veste bună, aceea că mult-așteptatul compartiment de urgență din Borșa va fi posibil din anul 2020, iar acest compartiment va fi finanțat de la Bugetul de Stat. În acest fel, urgențele medicale vor fi soluționate și tratate corespunzător, aici unde afluxul de turiști este atât de mare, iar problemele medicale apar foarte des”, a precizat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Spitalul din Borșa a trecut, recent în administrarea Consiliului Județean Maramureș și functionează cu un număr de 400 paturi din care 10 paturi sunt destinate spitalizării de zi, iar 40 paturi sunt disponibile pentru însoțitori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel