Spitalul Clinic de Urgență București, acreditare suspendată

Salon de spital    FOTO: pexels.com
Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate a emis ordinul de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Spitalul, acreditare suspendată. Acreditarea Spitalului Clinic de Urgență București a fost suspendată, anunță Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), pe site, într-un comunicat, luni, 30 decembrie.

Ce mai conține comunicatul:

”Cu privire la evenimentul advers asociat asistenței medicale de tip santinelă, apărut la Spitalul Clinic de Urgență București, vă comunicăm următoarele:

- Spitalul Clinic de Urgență București a fost acreditat în ciclul I, prin Ordinul Președintelui ANMCS nr. 515/ 12.08.2016, cu un punctaj total de 70,20%.

– În conformitate cu cerințele standardului 2 din referință 9, legate de prevenirea și gestiunea riscurilor, precizăm că la momentul acreditării nivelul de conformitate a fost de 55% adică există „o politică de gestionare a riscului generat de aparatele, instrumentele și dispozitivele medicale cu indicatorul procedurii privind prevenirea riscurilor tehnologice pentru fiecare tip de aparat sau dispozitiv medical implementate".

– Conform Metodologiei de monitorizare a unităților sanitare acreditate, aprobată prin Ordinul Președintelui ANMCS nr. 639/2016, acestea sunt obligate să raporteze la ANMCS o serie de date referitoare la evoluția implementării măsurilor de asigurare și îmbunătățire a calității serviciilor de sănătate și a siguranței pacientului. Astfel, art. 8 referitor la Monitorizarea evenimentelor adverse/ santinelă/ "near-miss" precizează că raportarea evenimentelor adverse asociate asistenței medicale „este obligatoriu a fi făcută de către unitățile sanitare în maximum 24 ore de la apariția lor și trebuie urmată, în maximum 30 zile de la raportare, de un raport de analiză a cauzelor care au dus la apariția evenimentului și a măsurilor identificate pentru prevenirea repetării".

– Spitalul Clinic de Urgentă București nu a raportat niciun eveniment advers și niciun alt indicator de monitorizare din data de 01.01.2018 și pană în prezent. Evenimentul mediatizat în prezent a fost raportat pe data de 29.12.2019, la 7 zile de la producerea acestuia.

– ANMCS a comunicat situația conformării spitalului la cerințele procesului de monitorizare Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București și Ministerului Sănătății.

– Având în vedere constatarea de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a apariției la nivelul Spitalului Clinic de Urgentă București a unui eveniment advers grav asociat asistenței medicale neraportat de către unitatea sanitară în termenul prevăzut la art. 8 alin. (2) din Metodologia de monitorizare a unităților sanitare acreditate aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 639/2016, dar și referatul Unității de Evaluare și Acreditare a Spitalelor, din 30.12.2019, vă comunicăm că ANMCS a emis ordinul de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgență București.

– Suspendarea acreditării unității sanitare se dispune pană la remedierea de către aceasta a deficiențelor care au condus la suspendarea acreditării, dar nu mai mult de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordinului de suspendare.

– În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea ordinului, unitatea sanitară elaborează și transmite A.N.M.C.S. spre avizare planul de măsuri pentru remedierea cauzelor care au condus la suspendarea acreditării.
Acest plan trebuie să conțină, pentru fiecare măsură, responsabilul desemnat de unitatea sanitară și termenul de îndeplinire a măsurii.

– Pe parcursul perioadei de suspendare, unitatea sanitară raportează săptămanal către A.N.M.C.S. măsurile adoptate pentru remedierea neconformităților.

– Încetarea suspendării acreditării unității sanitare se constată prin ordin al Președintelui A.N.M.C.S. după verificarea remedierii neconformităților cuprinse în planul de măsuri.

– Remedierea deficiențelor care au dus la suspendarea acreditării reprezintă condiția obligatorie în vederea inițierii vizitei de evaluare a Spitalului Clinic de Urgentă București în cadrul ciclului II de acreditare.

Menționăm că Ministrul Sănătății a fost informat despre decizia de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgentă București”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel