Spitalul Grigore Alexandrescu, RĂSTURNARE de situație: Doctorița incriminată că nu purta mănuși NU OPERA!

Medicul a fost acuzat că nu poartă echipament de protecție, deși la un control nu avea nevoie decât de mănuși și mască. Foto: Antena3
EXCLUSIV
Doctorița incriminată că ar fi operat un copil la Spitalul Grigore Alexandrescu fără a purta mănuși și echipament special, de fapt făcea un control post operator! EXCLUSIV DC Medical

Filmul în baza căruia medicul Adina Chira, șeful Secției ORL de la Spitalul Grigore Alexandrescu este acuzată că ar fi operat fără a purta echipamentul cerut în cazul unei intervenții chirurgicale este un FAKE NEWS!

Surse medicale au declarat, EXCLUSIV pentru DC MEDICAL, că ce s-a întâmplat în sala de operație este cu totul altceva!

De fapt, în prima parte a filmului când doctorița nu poartă mănuși și are ceasul la mână, ea abia intrase în sala, unde urma să aibă loc un consult medical post operator. Copilul întins pe masă a fost operat recent de polipi iar medicul, care se află inițial la picioarele lui, discuta cu asistentele despre pacient. Nu l-a atins fără mănuși. 

În a doua parte a filmului, când medicul poartă mască și mănuși, se află la capul copilului, și chiar dacă are ceasul la mână, doar se uită la nasul lui! Ea nu a întreprins nicio manevră chirurgicală, pentru care să fi avut nevoie de echipament de  protecție. Ulterior, medicul completează documentele cu ce a constatat în tipul consultului. 

La Spitalul Grigore Alexandrescu s-a declanșat o anchetă internă în urma publicării acestor imagini, iar surse din Ministerul Sănătății spun că de fapt nu va fi trimisă o echipă de inspectori în acest caz, așa cum a declarat inițial secretarul de stat dr Nelu Tătaru. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel