Stângaci sau dreptaci? Cine stabilește asta

Copil   FOTO: Pixabay
Cercetătorii susțin că în lume trăiesc circa 10% de stângaci. Genele decid încă din pântec dacă băiatul sau fata vor fi dreptaci sau stângaci.

Măsurarea oaselor brațului în scheletele antice și examinarea modelelor de uzură din instrumentele preistorice i-au determinat pe cercetători să afirme că dreptacii sunt majoritari pe glob, încă din cele mai vechi timpuri. Și că stângacii reprezintă doar aproximativ 10% din populație. Iar cei care își folosesc ambele mâini cu o abilitate egală (ambidextră) sunt și mai puțini.

Oamenii de știință știu de multă vreme că a fi dreptaci sau stângaci este parțial modelată de gene. Dar abia în 2019 au identificat diferențe între părțile ADN ale stângacilor și ale dreptacilor. Studiul, care a analizat și scanarea creierului a 9.000 de subiecți britanici, a observat că stângacii stăpânesc mai bine partea de comunicare și limbaj.

"Fetușii încep să-și miște brațele în jur de 9-10 săptămâni. Până la începutul celui de-al doilea trimestru, bebelușii manifestă o preferință clară pentru a suge un deget mare față de celălalt. Deci, capacitatea de a fi dreptaci sau stângaci s-ar stabili dinainte de naștere. Cu toate acestea, cei mai mulți experți în dezvoltare afirmă că părinții probabil nu vor înțelege bine mâna dominantă a copilului lor până la vârsta de 2 sau 3 ani. Mulți copii continuă să schimbe mâinile pentru diferite sarcini în timpul copilăriei timpurii", potrivit medicinenet.

Unele studii arată că copiii stângaci au un scor mai mare la raționamentele verbale sau sunt mai susceptibili să fie în programe supradotate. Dar alte cercetări diferă. Tot stângacii par să aibă un avantaj în sporturi precum boxul sau scrimă.

"Există o legătură bine stabilită între stângaci și condiții mentale precum schizofrenia, care poate provoca halucinații și gândire afectată. Un studiu recent recent realizat în U.K. a găsit o legătură puternică între regiunile creierului implicate în abilitatea de a fi stângaci sau dreptace și cât de probabil ai să ai schimbări de dispoziție, neliniște și nevroză, un tip de personalitate marcat de anxietate și frică care uneori poate intra în tulburări mentale", mai arată sursa citată.

În Evul Mediu se credea că diavolul este stângaci. În Japonia, China și alte țări din Asia, procentul de stângaci este mult mai mic decât în Occident. Profesorii și medicii americani, la începutul anilor 1900, credeau că stângacii erau mai predispuși la tulburări mentale și făceau presiuni pe studenți să schimbe mâinile. Stângaci faimoși: 4 președinți SUA - Ronald Reagan, George H.W. Bush, Bill Clinton și Barack Obama; celebrități - Oprah Winfrey, Bill Gates, Tom Cruise, Paul McCartney, Prințul Charles, Prințul William.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel