Stilul de viață al mamei spune dacă descendenții vor avea boli de inimă
09 noi 2020 / 15:05
Copiii mamelor cu stiluri de viață sănătoase pentru inimă trăiesc cu aproape un deceniu mai mult fără boli cardiovasculare decât cei ale căror mame au un stil de viață nesănătos, susține un studiu. 
de  Florina Pop
Bebeluș

Cercetătorul James Muchira de la Universitățile Vanderbilt, Nashville și Universitatea din Massachusetts, Boston, SUA, a demonstrat, într-un studiu, că studiul arată că ”mamele sunt principalele păzitoare ale sănătății copiilor lor”. ”Această influență maternă persistă până la maturitatea descendenților lor. (...) În mod crucial, studiul i-a urmărit pe descendenți în cea mai mare parte a vieții lor adulte, când apar de fapt atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale”, a afirmat cercetătorul.

Acest studiu a fost primul de acest gen care a examinat dacă sănătatea inimii părinților a fost asociată cu vârsta la care descendenții dezvoltă boli cardiovasculare. A analizat și separat influența fiecărui părinte: 1.989 de copii, tot atâtea mame și tot atâția tați. Sănătatea cardiovasculară a mamelor și taților a fost evaluată în funcție de atingerea a șapte factori: lipsa fumatului, dieta sănătoasă, activul fizic și indicele de masă corporală normal, tensiunea arterială, colesterolul din sânge și glicemia.

Una dintre concluziile studiului a fost că descendenții mamelor cu sănătate cardiovasculară ideală au trăit încă nouă ani fără boli cardiovasculare decât descendenții mamelor cu sănătate cardiovasculară slabă (27 versus 18 ani, respectiv). Apoi, sănătatea cardiovasculară maternă slabă a fost asociată cu dublul riscului de apariție precoce a bolilor cardiovasculare comparativ cu sănătatea cardiovasculară maternă ideală. Sănătatea inimii taților nu a avut un efect semnificativ statistic asupra duratei de viață a descendenților fără boli cardiovasculare.

”Dacă mamele au diabet sau hipertensiune în timpul sarcinii, acei factori de risc se imprimă copiilor lor la o vârstă foarte fragedă. În plus, femeile sunt adesea primele îngrijitoare și principalul model comportamental”, au mai precizat cercetătorii, într-un comunicat al Societății Europene de Cardiologie.

Studiul, AICI.

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?