Terapia genică. Dr Răzvan Iacob: pe viitor, acest concept ar aduce perspectiva vindecării de HIV
10 noi 2020 / 15:10
Medicul Răzvan Iacob a subliniat, la emisiunea Academia de Sănătate, impactul uriaș al cercetărilor genetice asupra îmbunătățirii calității vieții. 
de  Florina Pop
Gene
EXCLUSIV

Invitat la ediția de luni a emisiunii DC Medical, Academia de Sănătate, dr Răzvan Iacob a vorbit despre studiile clinice cu editare genică care au început să existe din 2009. 45 de trial-uri a numărat invitatul emisiunii. Unele dintre acestea au intrat în faze de urmărire pe termen lung a pacienților. Ultimele, însă, au la bază, cel mai nou sistem de investigare, CRISP-CAS9.

Acesta amintește că primele studii din acest domeniu, dar și majoritatea, au căutat o soluție în cazul HIV plecând de la cazul Berlin, ”în care un pacient infectat cu virusul HIV și suferea de o boală hemato-oncologică a primit un transplant de celule stem”. ”Grefa - continuă dr Răzvan Iacob - pe care a primit-o era una deficientă de acel receptor care era folosit de virusul HIV pentru a se internaliza, drept urmare acel pacient s-a vindecat de HIV. Astfel a apărut ideea că am putea modifica genetic populațiile de celule T care sunt infectate cu HIV pentru a vindeca HIV. Au apărut multiple trial-uri clinice utilizând editarea genică pentru modificarea receptorilor folosiți de infecția HIV pentru a infecta celulele T”. 

În opinia acestuia, ”pe viitor, acest concept de terapie genică aduce chiar posibilitatea de excizie din interiorul genomului uman a insertului retroviral, chiar pe termen lung ar aduce perspectiva vindecării HIV utilizând terapiile genice”.

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?