Transgender: bărbat în acte, a născut un copil dar nu poate fi tată și în certificatul de naștere

Copil  FOTO: pexels.com
Un bărbat transgender care a născut nu a reușit să obțină în justiție dreptul de a se numi tată în certificatul de naștere al copilului său, deși a fost declarat bărbat în acte.

Încercarea unui bărbat transgender din Marea Britanie de a fi recunoscut legal drept tată al copilului pe care l-a născut anul trecut a eşuat, arată surse citate de agerpres.ro.

Înalta Curte a respins cererea lui Freddy McConnell (32 de ani), un părinte singur, de profesie jurnalist, ca acesta să fie înregistrat ca tată pe certificatul de naştere al copilului său - ceea ce ar fi constituit o premieră legală în Marea Britanie. Judecătorul Andrew McFarlane a declarat că statutul parental al femeilor care fac tranziţia pentru a deveni bărbaţi derivă încă "din rolul lor biologic de a da naştere".

Avocați: „Lovitură luptei transgender pentru egalitate”


De partea cealaltă, avocaţii lui McConnell au declarat că hotărârea judecătorului 'dă o lovitură luptei transgenderilor pentru egalitate". "Freddy este bărbat din punct de vedere legal, iar documentele sale legale reflectă acest lucru", a declarat Karen Holden, fondatoarea A City Law Firm, într-o declaraţie.

"În Marea Britanie el are dreptul să îşi schimbe genul pe certificatul de naştere, deci de ce nu şi pe certificatul copilului său?", a declarat Holden. Ea a precizat că avocaţii lui McConnell au vrut să împiedice ca acesta să fie "forţat" să se înregistreze drept mamă a copilului său - "ceea ce credem că este contrar dreptului său la viaţa privată şi de familie ... [şi] discriminatoriu faţă de părinţii trans şi intersex".

Judecătorul McFarlane a subliniat că există "o diferenţă materială între genul unei persoane şi statul său parental". O "mamă" este cineva care "suferă fizic şi biologic în procesul de a purta o sarcină şi de a da naştere", a argumentat el.

Holden a adăugat că McConnell analizează în prezent dacă va contesta sau nu hotărârea judecătorului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel