Transplant, a patra prelevare de organe și țesut la Oradea

Operație de transplant
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea s-a efectuat a patra prelevare de organe și țesut din acest an.

Transplant, organe. ”În ultimele 24 de ore, 5 români au fost readuşi în cursa vieţii prin transplant de ficat şi rinichi, datorită generozităţii altor oameni şi efortului colectiv al echipelor medicale implicate în activitatea de donare şi transplant. Gestul unei familii din judeţul Bihor, la fel ca al celorlalte familii care au fost de acord cu donarea organele rudelor lor aflate în moarte cerebrală, salvând astfel viața altor semeni aflați în cumpănă, ne demonstrează că speranţa stă în firea fiecăruia dintre noi”, notează reprezentanții Agenției Naționale de Transplant pe Facebook.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea s-a efectuat, în zorii zilei de 20 ianuarie, a patra prelevare de organe şi ţesuturi (cornee) din acest an. Donatorul a fost un bărbat de 64 de ani, internat cu un traumatism craniocerebral grav.

Ficatul a fost transplantat de echipa Dr. Vlad Braşoveanu, la Institutul Clinic Fundeni, unui pacient de 60 de ani, care suferă de ciroză hepatică cu virus B şi toxic nutriţională de peste 10 ani. Corneea a ajuns la Spitalul Militar Central din Bucureşti. 

”În acelaşi timp, la ICUTR Cluj, o femeie de 47 ani, care făcea de 5 ani dializă şi un bărbat de 52 de ani, aflat de 7 ani pe lista de aşteptare, au beneficiat de transplant renal şi se vor gândi cu recunoştinţă la "îngerul" lor salvator. Alte două paciente, de 64 şi 61 de ani, aflate pe listele de aşteptare de 3, respectiv 5 ani, au primit şansa la o viaţă mai bună prin transplant de rinichi, ca urmare a gestului făcut de familia donatorului din Satu Mare”, se mai precizează în mesajul ANT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel