Transplant, al treilea de cord din acest an. Cine a primit inima

Operație de transplant
La Târgu-Mureș s-a efectuat joi, 30 ianuarie, al treilea transplant de cord din acest an din România.

Transplant, cord. Specialiştii Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, coordonaţi de doctorul Horaţiu Suciu, au efectuat, joi, al treilea transplant de cord din acest an din România, beneficiară fiind o femeie de 29 de ani, aflată în stare critică, mama unui copil care de asemenea a primit o inimă nouă în urmă cu doi ani.

"Avem bucuria să fie efectuat al treilea transplant din acest an şi deci din luna ianuarie. Ne bucurăm că pacienta a primit un cord foarte bun. Este o tânără de 29 de ani care era în evidenţele noastre cu insuficienţă cardiacă de aproximativ 10 ani, dar cu o evoluţie în ultimii doi ani destul de severă care a culminat cu insuficienţă cardiacă greu tratată, cu spitalizări repetate în ultimele luni. Era la capătul resurselor biologice şi sincer nu ştiu cât ar mai fi avut de trăit. Deplângem decesul unui donator, dar iată că a putut salva o viaţă. Cordul a venit de la Baia Mare. A fost o coordonare foarte bună din toate punctele de vedere. Prelevarea a decurs în condiţii foarte bune, derulată de o echipă din cadrul Institutului nostru coordonată de dr. Marius Harpa. Cordul a venit pe calea aerului într-un timp record şi operaţia a decurs fără incidente. A durat aproximativ 4 ore şi jumătate şi suntem bucuroşi de evoluţia pacientei. Cazul este cu atât mai emoţionat cu cât fiul acestei doamne a fost operat tot cu transplant cardiac, în urmă cu 2 ani. Era un băiat de 10 ani şi nu face decât să arate că există o încărcătură genetică şi în determinarea acestor afecţiuni. Dar este important ca aceşti pacienţi să poată beneficia de o şansă la viaţă iar transplantul cardiac este singurul care putea fi salvator de viaţă", a declarat dr. Horaţiu Suciu.

Potrivit doctorului, intervenţia poate fi considerată deja una "de rutină", însă a stârnit oarecare emoţii, dat fiind faptul că pacienta este destul de fragilă.

"Un pic de emoţie că exista un pic de diferenţă între donator şi receptor, un bărbat de 31 de ani , dânsa mai fragilă, cu o greutate destul de mică dar în final totul este în regulă şi ne bucurăm că evoluţia este bună", a precizat doctorul. Dr. Suciu a precizat că anul trecut s-au făcut şase transplanturi de cord şi că este o performanţă faptul că în acest an, în luna ianuarie, deja s-a ajuns la jumătatea acestei cifre.

"N-aş vrea să se creadă că s-au realizat mari îmbunătăţiri în finanţarea transplanturilor. Nu. A fost o mobilizare mai bună din partea Agenţiei în identificarea donatorilor, cât şi a noastră deşi în acest moment finanţarea lasă foarte mult de dorit şi tragem un semnal pentru că vrem să operăm mai mult dar această activitate trebuie susţinută financiar. Din suma alocată unui transplant practic putem folosi cam 50% pentru că sunt prevăzute nişte articole care pot fi cumpărate. Din păcate unele medicamente de pe listă nu se mai folosesc. Noi folosim multe alte medicamente care nu se regăsesc pe acea listă şi aceste costuri ne duc pe noi ca instituţie în pierdere. Chiar azi am avut o discuţie cu conducerea spitalului şi ni s-a spus că pe partea de transplant cardiac suntem în pierdere. Noi ne dorim să continuăm acest lucru. Trebuie să se înţeleagă că nu se poate face performanţă cu mâinile goale", a declarat Horaţiu Suciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel