Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trei eleve de liceu, la spital: li s-a făcut rău după ce în toaletă s-a dat cu spray lacrimogen
21 noi 2019 / 13:38
Trei eleve de liceu din județul Prahova au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău, ca urmare a faptului că în toaletă s-a dat cu spray lacrimogen.
de  Adisa Codruț
Tratament spital

Trei eleve de la Liceul Tehnologic Bălteşti au ajuns azi la spital după ce în toaleta unităţii de învăţământ s-a dat cu spray lacrimogen, iar fetelor li s-a făcut rău. Nu au fost afectați alți elevi, arată ISU Prahova.

"Mirosul se simte în baie. Nu sunt elevi evacuaţi, nu se impune această măsură. Cele trei fete, de 16 ani două dintre ele şi una de 17 ani, manifestă tuse şi atac de panică şi vor fi transportate la Spitalul de Pediatrie din Vălenii de Munte", precizează ISU Prahova, citat de agerpres.ro.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

"Am fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că la Liceul Tehnologic din Bălteşti un elev ar fi pulverizat cu spray lacrimogen în toaleta şcolii, fiind solicitată ambulanţa pentru acordarea de îngrijiri medicale unor eleve, care acuzau o stare de rău. Poliţiştii se află la faţa locului, unde au identificat un tânăr de 15 ani, în continuare fiind efectuate verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul şi luarea măsurilor legale în consecinţă", informează IPJ Prahova.

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?