UMF Carol Davila, despre prof dr Ovidiu Băjenaru: A avut viziune, a creat, a muncit continuu, sacrificându-și binele personal!
03 sep, 14:09
Prof dr Viorel Jinga, Rector, și Prof dr Dragoș Vinereanu, Președinte al Senatului, de la UMF Carol Davila, au transmis un mesaj, după aflarea veștii că prof dr Ovidiu Băjenaru a murit. 
de  Dana Lascu
UMF Carol Davila București. Foto: DC Medical

„Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București a pierdut astăzi unul dintre cei mai prețioși reprezentați ai comunității sale academice. Profesorul Ovidiu Alexandru Băjenaru, membru corespondent al Academiei Române, Președinte de Onoare al Societății de Neurologie din România, Directorul Departamentului de Neuroștiințe Clinice al Universității noastre și Șeful Diciplinei de Neurologie din cadrul Spitalului Universitar din București a fost creatorul unei școli moderne de neurologie, liderul neurologiei românești pentru mai bine de două decenii, căruia toți neurologii din România îi datorează formarea.

Personalitate marcantă a neurologiei la nivel internațional, Profesorul Ovidiu Alexandru Băjenaru a fost un om luminat, a avut viziune, a creat, a muncit continuu, sacrificându-și binele personal în folosul comunității academice și al umanității. Cadrele didactice și studenții Universității noastre aduc, cu respect profund și dragoste, un ultim omagiu Profesorului Băjenaru și sunt alături de familia îndurerată”, se arată în mesajul semnat de Prof dr Viorel Jinga, Rector, și Prof. Dr. Dragoș Vinereanu, Președinte al Senatului, la UMF Carol Davila.

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?