Un pui de somn ţi-ar putea salva viaţa. Studiu

Somnoroşii au un motiv în plus să lase totul baltă şi să tragă un pui de somn, oricând se iveşte ocazia. Un studiu recent, realizat de cerecetători elveţieni, scoate la iveală beneficii incredibile ale somnului de după amiază. Pe lângă faptul că este extrem de plăcut şi alungă oboseala, un pui de somn, spun specialiştii, ţi-ar putea salva viaţa.

Potrivit Jurnalului Heart, cercetătorii au descoperit că unul sau două pauze de somn săptămânale ar putea reduce șansa de a face un atac de cord sau un accident vascular cerebral, după ce au studiat 3.462 de persoane selectate la întâmplare din Lausanne, Elveția, cu vârste cuprinse între 35 și 75 de ani, notează revista Inverse.

Pe parcursul a trei ani, cercetătorii au urmărit obiceiurile de somn ale participanților, care au fost nevoiţi să raporteze săptămânal obiceiurile lor de somn din săptămâna precedentă. Cercetătorii au urmărit starea de sănătate a participanților timp de cinci ani după încheierea perioadei de trei ani.

Aproape 60 la sută dintre participanți au spus că nu obişnuiesc să doarmă la prânz. Aproximativ unul din cinci au spus că au făcut pauze de somn o dată sau două ori pe săptămână. Aproape un sfert au spus că au trei sau chiar mai multe pauze de somn pe săptămână. (Cercetătorii au observat 155 de evenimente fatale și non-fatale ale bolilor cardiovasculare în perioada de monitorizare.)

Pauzele de somn, medicament pentru sănătatea cardiovasculară

Se pare că dormitul la prânz ocazional are extrem de multe beneficii pentru sănătatea cardiovasculară. Cei care dormeau o dată sau de două ori pe săptămână au avut o probabilitate mai mică de 48% să aibă un atac de cord sau un accident vascular cerebral.
Cu toate acestea, există știrile dezamăgitoare pentru susținătorii unui pui de somn zilnic:

Cercetătorii nu au observat aceeași schimbare a sănătății cardiovasculare pentru cei care dormeau la prânz mai des decât o dată sau de două ori pe săptămână.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că durata somnului nu are importanţă atunci când vine vorba de sănătatea cardiovasculară. Una dintre provocările cu care s-au confruntat cercetătorii este că nu există o surată standard a unui pui de somn.

Cât durează atunci un pui de somn?

Acesta este de fapt un subiect de dezbateri aprige. Cercetătorii nu au definit niciodată în mod oficial puiul de somn, iar culturile diferite privesc dormitul la prânz diferit. Specialiştii spun că un pui de somn care durează între 20 și 30 de minute în după amiază este perfect.

Oamenii de ştiinţă indică faptul că mai sunt încă multe cercetări de făcut înainte de a înțelege modul în care sunt legate pauzele de somn și sănătatea cardiovasculară, dar consideră că acest studiu este un început bun.

„Studiul somnului este un domeniu provocator, dar și unul promițător, cu implicații potențial semnificative asupra sănătății publice. În timp ce rămân mai multe întrebări decât răspunsuri, este timpul să descoperim puterea somnului pentru sănătatea inimii", concluzionează autorii studiului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

indulcitori artificiali - FOTO: Freepik@italo2
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel