Vârsta nu reprezintă o barieră la slăbit. Studiul care dovedește asta

Alimente
Persoanele obeze care au peste 60 de ani pot slăbi, susține un studiu american.

Cercetători de la Universitatea Warwick, SUA, susțin că pacienții obezi peste 60 de ani pot slăbi o cantitate echivalentă de greutate ca persoanele mai tinere care folosesc doar modificări ale stilului de viață. La studiu au fost implicate 242 de persoane (din două categorii de vârstă -  sub 60 de ani, respectiv între 60 și 78) și spitalele Universitare din Coventry și Warwickshire. Voluntarilor li s-a evaluat greutatea - măsurată atât înainte, cât și după intervențiile de stil de viață administrate - , dar au primit recomandări privind stilul de viață pe care să-l adopte, schimbăi în dietă, au primit sprijin psihologic și au fost încurajați să facă sport.

Concluzia? Cele două grupuri, au pierdut cam aceleași kilograme: cei cu vârsta de peste 60 de ani și-au redus în medie greutatea corporală cu 7,3%, comparativ cu o reducere a greutății corporale de 6,9% la cei cu vârsta sub 60 de ani. Specialiștii avertizează că sunt mai mult de cincizeci de comorbidități ale obezității care pot fi diminuate odată cu pierderea în greutate - diabetul, afecțiunile psihiatrice precum depresia și anxietatea, osteoartrita și alte probleme mecanice.

Autorul principal, dr. Thomas Barber, sublinia, într-un comunicat al universității citate: „Pierderea în greutate este importantă la orice vârstă, dar pe măsură ce îmbătrânim, suntem mai predispuși să dezvoltăm comorbiditățile legate de greutate ale obezității. Multe dintre acestea sunt similare cu efectele îmbătrânirii, așa că ați putea susține că relevanța pierderii în greutate se intensifică pe măsură ce îmbătrânim, iar acest lucru ar trebui să îl acceptăm.

(…) Vârsta nu ar trebui să constituie un obstacol în calea gestionării stilului de viață al obezității. În loc să punem bariere în calea accesării programelor de slăbire a persoanelor în vârstă, ar trebui să facilităm în mod proactiv acest proces. Dacă facem altceva, ar risca neglijarea în continuare și inutilă a persoanelor în vârstă prin concepții greșite ale societății”.

Studiul, AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel