Vizieră sau mască, ce oprește mai bine coronavirusul? Un fizician dă verdictul

Viziera. Foto: Pixabay
Un renumit fizician român explică ce ar trebui să alegem pentru a ne proteja de coronavirus: vizieră sau mască? 

Trei cercetători americani de la Florida Atlantic University din SUA au făcut, recent, teste folosind măști cu supapă, viziere, dar și măști chirurgicale, pentru a studia mișcarea particulelor de dimensiuni naonometrice, comparabile cu cele ale coronavirusului și pentru a vedea care dintre ele protejează mai bine. 

Fizicianul Cristian Presură a explicat, la Digi24, că măștile chirurgicale obișnuite sunt mai bune decât vizierele.

„Concluziile experimentului sunt puțin îngrijorătoare. Noi folosim măștile, în mod special, pentru a nu da virusul mai departe. Asta este principala funcție a măștii, de a bloca atunci când suntem infectați, împrăștierea virusului. (...) Se vede cum aerosolii pleacă pe sub vizieră, și chiar dacă în prima instanță, sunt blocați de vizieră, după mai multe minute, aerosolii se împrăștie pe sub vizieră și totuși ajung la distanțe rezonabile, la distanță de un metru după cinci minute. La fel se întâmplă și în cazul măștilor cu valvă, unde se observă foarte clar că, chiar și atunci când se expiră, aerosolii trec prin acea valvă și sunt împrăștiați în jur. Este îngrijorător, într-adevăr. Măștile obișnuite, se vede în video, aruncă virusul, în sus, între zona dintre nas și ochi, în rest ele sunt foarte bune. Viziera oprește, dar după un anumit moment, în partea de jos, aerosolii se formează și se împrăștie în toate direcțiile”, a explicat Cristian Presură.

El spune că putem să înțelegem mai ușor rezultatele acestui experiment folosind analogia fumului de țigară.

„Dacă fumăm în spatele unei viziere și apoi dăm afară fumul, acesta inițial este blocat apoi se împrăștie încetul cu încetul. Masca oferă mult mai multă protecție, viziera oferă mai puțin protecție. Când masca este făcută prost, aerosolii ies drept prin mască. Aceste măști pe care noi la folosim ar trebui validate înainte de a ajunge la consumatori”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel