West Nile face noi victime: alte cazuri de meningită și decese

În perioada 14-20 septembrie 2018 au fost confirmate 19 de cazuri noi de meningită/meningo-encefalită cu virus West Nile și 4 decese provocate de infecția cu acest virus transmis prin înțepături de țânțari, potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătății.

Cele 19 de cazuri noi de meningită/meningo-encefalită cu virus West Nile sunt înregistrate astfel: 5 în București, 3 în județul Iași, câte două cazuri în județele Bacău, Bihor și Dolj și câte un caz în județele Caraș Severin, Prahova, Galați, Vaslui și Suceava.

Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, până în prezent, în sezonul 2018, au fost înregistrate în total 215 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile, fiind înregistrate 25 decese la pacienți care prezentau co-morbidități.

În București au fost înregistrate 7 decese, 4 în județul Iași, 2 în județul Constanța, 2 în județul Dolj, 2 în județul Olt și câte 1 deces în Alba, Brăila, Galați, Covasna, Dâmbovița, Suceava, Teleorman și Prahova.

Infecții în scădere, dar încă 4 decese

În ultima săptămână se constată o scădere a numărului cazurilor noi de infectare cu virusul West Nile, însă din păcate în această perioadă s-au înregistrat încă 4 decese.

Pentru perioada următoare, se așteaptă ca tendința de scădere a cazurilor de îmbolnăvire cu virusul West Nile să continue. Cu toate acestea, specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii recomandă populației să ia în contiunare măsurile necesare pentru evitarea infectării cu virusul West Nile. Printre acestea, reamintim mjloacele de protecție fizică a populației pentru evitarea expunerii la înțepături de țânțari, precum protecția mecanică a tegumentelor, folosirea substanțelor repelente, plase de protecție la ferestre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel