Zeci de transplanturi cu 8 donatori, în martie. Dr Radu Zamfir: „Ne bazăm pe elicopterele și ambulanțele SMURD”

EXCLUSIV
În ciuda pandemiei cu coronavirus, luna aceasta s-au făcut zeci de transplanturi, a explicat  Dr Radu Zamfir, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant (ANT), la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu. 

Testarea donatorului și primitorului înainte de transplant este foarte importantă, iar cu această măsură „România este oarecum în avans față de Uniunea Europeană. Și am luat decizia pentru a reduce la minimum riscurile care decurg din continuarea acestei activități”, a explicat dr Radu Zamfir, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant (ANT), la Academia de Sănătate. 

Medicul spune sunt dificultăți în acest moment legate de transportul organelor prelevate, din cazua restricțiilor

„Sunt dificultăți în realizarea transportului (organelor donate, n.r.). Toată lumea știe că Tarom-ul și-a suspendat activitatea 14 zile, ne bazăm acum pe elicopterele SMURD, pe avioanele SMURD. De asemenea, unde nu se poate realiza transport aerian, se realizează cu ambulanțe însoțite de echipaje care beneficiază de sprijinul MAI, pentru a scurta timpii de ischemie. Acești timp de ischemie, foarte importanți și care diferă în funcție de organ, sunt prelungiți și de testarea acestui COVID-19”, a subliniat directorul ANT.

Deși de la sfârșitul lunii februarie autoritățile au început să impună restricții, activitatea de transplant a continuat. 

„De la 1 martie au fost opt donatori, s-au realizat 7 transplanturi hepatice și 15 transplanturi renale, iar în momentul de față mai există încă doi potențiali donatori care ar mai putea salva vieți ale cetățenilor țării noastre. De la începutul anului au fost 28 de donatori, iar de la aceștia s-au realizat 24 de transplanturi heatice, două grefe hepatice au fost exportate către Eurotransplant nefiind receptori compatibili pe teritoriul țării noastre. S-au realizat, de asemenea, 52 de transplanturi renale”, a explicat Radu Zamfir. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel